Nuanțele acestui sezon! Tu știi ce culori NU trebuie să lipsească din garderoba ta toamna aceasta?

Culorile, deși de multe ori subestimate, spun foarte multe despre persoana care le poartă. Alegerea anumitor haine în diferite nuanțe spune ceva despre personalitatea ta. Dar culorile nu caracterizează doar persoana, ci și sezonul. Desigur, poți purta orice culoare oricând dorești, dar există anumite combinații care se potrivesc doar în anumite perioade. De exemplu, vara se poartă culorile aprinse ca roz, turcoaz sau alb. Venirea toamnei cumințește puțin și tendințele vestimentare, cele mai des întâlnite culori căpătând tonuri mai închise. Firește, asta nu ar trebui să te oprească din a purta cele mai chic ținute toamna aceasta! Iată care sunt culorile sezonului de toamnă 2018!Marsala

Marsala

A fost culoarea anului 2015 și cu motive bine întemeiate. Aceasta este o nuanță elegantă, atrăgătoare și rafinată nu numai pentru îmbrăcăminte, dar și pentru accesorii. Cu această nuanță extrem de versatilă ai nenumărate variante. La capitolul accesorizare, poți alege genti de dama de culoare marsala, cercei sau brățări pentru a-ți scoate în evidență atuurile. Alege niște genti de dama cu pantofi cu toc de culoare marsala și du-ți ținuta la un alt nivel! Nimic nu este mai elegant și atrăgător ca o femeie purtând cu încredere această încălțăminte!

Galben-muștar

Această nuanță va fi mereu potrivită pentru atmosfera pe care o creează toamna. Iar tu te vei încadra perfect în peisaj purtând o astfel de culoare. Aici poți merge pe elemente vestimentare care sunt elementul în jurul căreia gravitează ținuta aleasă de tine, precum paltoanele de dama. Ba mai mult, vei vedea că aceste paltoane de dama de culoarea muștarului îți conferă și un touch mai classy. Iar asta mulțumită nuanței calme și calde de galben-muștar. Dacă nu este genul tău să porți paltoane, atunci nu uita de clasicele pulovere oversized!

Verde măsliniu

Și verdele măsliniu este o culoare perfectă pentru sezonul de toamnă. De ce? Pentru că merge cu aproape orice. Verdele-măsliniu este, la bază, o culoare neutră, dar care are potențialul de a da viață întregii ținute.

Ia exemplu acelui outfit extrem de purtat imediat cum a început toamna! Ținuta aceea foarte trendy pe care o vezi peste tot: salopeta verde-măslină și pantofi cu toc nude. Această ținută permite de asemenea și o accesorizare variată: coliere, genti dama sau brățări. Toate stau la dispoziția ta!

Burgundiu

Burgundiul este o nuanță foarte similară cu marsala, doar că ceva mai puțin îndrăzneață. Această culoare merge perfect cu ținutele toamnei, cât și cu cele ale iernii. Nuanța burgundiu este o culoare mai închisă, ceea ce o face mai versatilă prin comparație. O pereche de pantofi cu toc de culoarea burgundie și o rochie elegantă ar fi combinația reușită pentru o ținută office.

Să nu omitem elementele centrale ale sezonului rece: paltoane de dama în culori de toamnă! Astfel de obiecte vestimentare nu pot fi ignorate. Iar asta înseamnă un motiv în plus să optezi pentru paltoane în culori aprinse, care te scot din anonimat!

Desigur, ținutele perfecte nu presupun doar alegerea culorilor ideale. Pentru că este vorba, totuși, de un sezon răcoros trebuie să ai în vedere și gradul tău de confort. Așa că, înainte de toate, asigură-te că porți haine călduroase și comode care să-ți întregească outfit-urile!