Un nou anotimp o nouă garderobă – ce trebuie să știi despre tendințele acestui sezon

Mai sunt doar câteva zile și ne apropiem de jumătatea acestui sezon. Vremea și-a intrat deja în drepturi și toată lumea fuge spre magazinele de haine pentru a-și înnoi garderoba. Ce culori se poartă în toamna acestui an, ce trenduri, ce modele, totul se află în articolul următor.

Culorile acestei toamne

Toamna este anotimpul bogat în culori vii, așa că hainele noastre trebuie să se potrivească și cu peisajul de afară. Culoarea acestui sezon este verdele. Fie că ne gândim la verdele deschis, închis, verde de padure sau kaki (ca acesta) oricare altă nuanță, verdele se pare că ne poate salva ținuta. La birou  unde putem purta o combinație de jeans cu un pulover verde, sau la o petrecere unde putem purta o rochie intr-o nunață de verde pădure, cu siguranță vom avea ținutele reușite. Totodată, un material de calitate precum catifeaua, poate salva o ținută mult prea simplă. Albastru verzui, galbenul, diferitele nuanțe de roșu, rozul nisipiu sau cremul sunt culori care ne pot salva ținuta în această toamnă.

Animal-printul – un must-have al sezonului

Din marile tendințe ale acestei toamne  fac parte și animal printurile 🐯. Fie că vorbim de piese cu imprimeu leopard sau zebră, acestea ne pot infrumuseța ținuta și pot face din ea un outfit smart-casual reusit. De asemenea, carourile, motivul clasic și reinventat constant se întoarce și toamna aceasta în tendințe. Totodată, pulovere cu imprimeuri cât mai colorate sunt și anul acesta în tendințe, așa că nu ezita să îți completezi garderoba cu un pulover ca acesta.

Motivele etnice, bulinele, printuri spațiale, galactice sunt imprimeurile moderne din această toamnă.

Eșarfele par să fie piesa de bază dintr-o ținută reușită de toamnă. În diverse culori sau cu imprimeuri animal-print, eșarfa este o piesă destul de importantă pentru a întregi outfitul tău de sezon.

O gamă largă în materie de încălțăminte!

În acest dezon designerii ne-au oferit o gamă largă în materie de încălțăminte. Piese de rezistență sunt cizmele disco sau tocurile kitten . Combinate cu ținute în culori neutre, puteți obține un outfit chic și de efect.

Voi ce părere aveți? Ce anume vă place să purtați cel mai mult toamna?